Vă oferim mai jos câteva rețete de desert, dacă doriți să incercați ceva diferit pe lângă cele care sunt deja în planul de mese:

 

 

 

 1. Bombițe de grăsime Macadamia

 

 

 

 Ingrediente pentru o bombiță:

 

 2 linguri ulei de cocos

 

 O linguriță unt de nuci macadamia

 

 Un vârf de sare de Himalaya

 

 

 

 Instrucțiuni:

 

 1. Topiți uleiul de cocos.

 

 2. Amestecați bine uleiul de cocos și untul de macadamia.

 

 3. Turnați amestecul într-un cub gol pentru făcut gheață.

 

 4. Puneți la frigider până se întărește, și consumați mai târziu.

 

 5. Aceasta este numai pentru o singură bombiță. Puteți umple tăvița pentru gheață și veți avea bombițe pentru toată săptămâna.

 

 

 

 *Dacă doriți, le puteți face cu unt de migdale sau de arahide.

 

 

 

 

 

 2. Bombițe de grăsime cu cacao

 

 

 

 Ingrediente pentru o bombiță:

 

 o lingură ulei de cocos

 

 o lingură pudră de cacao (organic, fără zahăr!)

 

 o linguriță unt de migdale

 

 Opțional: îndulcitor la alegere: stevia, eritritol

 

 

 

 Instrucțiuni:

 

 1. Topiți uleiul de cocos.

 

 2. Amestecați uleiul de cocos cu pudra de cacao și cu untul de migdale până se omogenizează. Dacă doriți, adăugați un îndulcitor redus în calorii la alegere, după gust.

 

 3. Turnați amestecul în tăvița pentru gheață și congelați până se întărește.

 

 4. Aceasta este numai pentru o singură bombiță. Puteți umple tăvița pentru gheață și veți avea bombițe pentru toată săptămâna.

 

 

 

 3. Trufe Keto

 

 

 

 Ingrediente:

 

 120g cremă de brânză

 

 2 linguri ulei de cocos

 

 2 linguri pudră de cacao + încă una, de presărat peste trufe

 

 Opțional: o lingură mare de pudră proteică (izolat proteic, fără, sau cu foarte puțin zahăr sau carbohidrați - cam 1g pe lingură, aroma de ciocolată sau de unt de arahide se potrivește cel mai bine, dar puteți alege ce aromă doriți)

 

 2 boabe de cacao, strivite

 

 

 

 Instrucțiuni:

 

 1. Într-un castron mare bateți crema de brânză, uleiul de cocos, pudra de cacao și de proteină laolaltă.

 

 2. Formați bile din amestecul pregătit, cu o lingură mare sau cu un instrument special.

 

 3. Rulați bilele formate în cacao și în bucățele de boabă de cacao.

 

 4. Așezați trufele pe o hârtie de copt.

 

 5. Puneți la congelator ca să se întărească, cam 20 de minute.

 

 

 

 

 

 4. Bomboane Keto

 

 

 

 Ingrediente:

 

 

 

 240g de unt de nuci macadamia, sau nuci macadamia (coapte fără ulei)

 

 2 linguri ulei de cocos (măsurat în stare solidă, apoi topit)

 

 1 linguriță de esență de vanilie (opțional)

 

 stevia, eritritol, sau orice alt îndulcitor cu puține calorii la alegere

 

 30g pudră de cacao

 

 

 

 Instrucțiuni:

 

 1. Adăugați untul de macadamia, uleiul de cocos și esența de vanilie într-un castron și amestecați până se omogenizează.

 

 2. Adăugați pudra de cacao și îndulcitorul treptat, amestecând pe parcurs.

 

 3. Cu mâinile ușor umede, formați biluțe din amestec.

 

 4. Dacă doriți, rulați biluțele în și mai mult cacao.

 

 5. Puneți la înghețat cel puțin 30 de minute, până devine solid.

 

 Dacă doriți, vă puteți face propriul unt de macadamia:

 

 1. Nucile de macadamia dați-le prin blender cu opțiunea de pulsare, sau la tocător, până ce se sparg în bucățele mici.

 

 2. Adăugați ulei MCT, ulei de cocos topit, și esență de vanilie.

 

 3. Continuați să faceți piure până ce se formează untul de nuci. (Încercați să-l faceți destul de fin, dar dacă nu puteți scăpa de unele bucățele mai mari, nu e nicio problemă!)

 

 4. Luați totul cu spatula dacă e necesar, apoi amestecați cu restul ingredientelor după cum a fost descris deasupra.